Treceți la conținutul principal

Exercițiu de imaginație

Îmi permit să scriu aceste rânduri pentru că destui dintre prietenii mei sunt familiarizați bugete și proceduri de achiziție în multinaționale sau instituții bancare. Ai de respectat linii de bugete, proceduri și termene. Toate stricte. Toate verificabile și verificate de către cel puțin alte două persoane. Una dintre ele - musai cu funcție mai mare decât a ta.
Dar haideți să facem un mic exercițiu de imaginați:

Expozițiunea

Viorel este Manager de Departament într-o multinațională. Nu e relevant numele. Poate fi oricare din cele care investesc în România. 
Important e că are în subordine tot ce înseamnă acel departament - el decide pe cine promovează, pe cine plătește mai bine, pe cine trimite la clienți etc. 

Intriga

Mandatul Directorului General expiră în câteva luni, iar printre candidații la succesiune se numără și Viorel. Problema e că nu e singurul care aspiră la acea poziție. Mai sunt si alți șefi de departament care au aplicat pentru ea. În plus, mai are de trecut și peste antipatia pe care el și actualul Director și-au arătat-o fățiș, de ceva vreme.
Însă, pentru a ajunge în scaunul "Marinerului" (așa îș botezaseră Viorel și apropiații lui pe cel-care-urma-să-plece), avea de făcut ceva extrem de simplu - să convingă acționarii că el este cel mai destoinic dintre toți. Cum? Asigurându-se că tot ce livrează angajații din departamentul lui este 100% acurat, în termen și în limita bugetelor aprobate.
Viorel nu își ascundea deloc ambițiile - toți știau cât dorește să ajungă la conducerea firmei. La ședințele săptămânale de departament, la cele de lunar de high management, în orice discuție era angrenat, doar despre asta vorbea.

Desfășurarea acțiunii

Între timp, viața mergea mai departe în firmă. Era deja septembrie, luna în care trebuiau înlocuite toate calculatoarele și laptopurile mai vechi de 5 ani. Adică 10% din totalul angajaților așteptau noi instrumente de lucru!
Procedura spunea că departamentul lui Viorel trebuia să se ocupe de asta. Avea de căutat pe piața locală cel puțin 4 furnizori, dintre care să aleagă unul, cu care urma să agreeze configurațiile, prețurile și termenele de livrare. Simple as that! Not! Pentru că, undeva pe drum, unul dintre participanții la licitație ceruse ca procesul să fie reluat, din anumite cauze care țineau de procedurile tehnice ale negocierilor. Respectând întru totul regulamentele, Viorel a acceptat reluarea procesului. Asta între două ședințe organizate special pentru a-și prezenta realizările anului curent.

Punctul culminant

În 15 septembrie, conform procedurilor interne, cei 10% așteptau noile calculatoare/laptopuri. Era deja ora 12.00 când "Marinelul" l-a chemat în biroul lui pe Viorel. 
- Viorele, unde sunt calculatoarele și laptopurile noi?
- Domnule Director, știți că avem proceduri de respectat. Din anumite cauze tehnice, am fost nevoiți să reluăm negocierile cu toți cei 4 furnizori. Dar vă asigur că într-o lună le vom primi! 
În timp ce vorbea, ochii lui Viorel luceau de bucurie. Își imagina că nu avea cum să fie combătut. Avea toate argumentele de partea lui! "Procedura e procedură", obișnuia să zică el, destul de des.
- OK. Dar ai anunțat angajații să nu își dezansambleze vechile calculatoare? (Viorel era tot mai enervat de "Mariner". Pentru el nu era vreo diferență între laptop, desktop sau tabletă. Toate erau calculatoare. "Ignorantul!", își zise el).
-  Domnule, ei trebuie să aștepte noile produse, înainte de a le preda pe cele vechi!
- Conform procedurilor pe care le respecți cu sfințenie, ei predau calculatoarele vechi în 14 septembrie, la final de program!
Directorul spusese replica anterioară cu un aer satisfăcut. Știa că procedurile sunt literă de lege pentru Viorel! Tuturor le explica faptul că firma nu poate progresa dacă nu respectă cu strictețe anumite reguli.
Viorel înghiți în sec...
- Te rog să anunți angajații implicați să reinstaleze vechile calculatoare și să reia lucrul cu ele, până la venirea celor noi. În plus, aștept să îmi calculezi ce pierderi avem din cauza orelor pierdute astăzi de cei 10% din angajații nostri. Suma respectivă va trebui acoperită cumva. Posibil chiar din salariul și din bonusurile tale...

Deznodământul

Dacă s-ar fi îngrijit ca negocierile pentru echipamentele IT sunt demarate în timp util, adică cu un anumit buffer de cel puțin o lună, Viorel ar fi avut toate șansele să devină noul Director General. Așa, e mai degrabă aproape să fie dat afară.

Decriptarea poveștii

Ca totul să fie limpede, înlocuiți multinaționala cu România, pe Viorel cu Ponta, pe "Mariner" cu Băsescu, iar echipamentele IT cu manualele noilor elevi. 
După toate acestea, l-ați mai vota pe Victor Viorel Ponta ca Președinte? Ați avea încredea că poate coordona politica externă a țării, dacă el nu e în stare să coordoneze un cabinet de miniștrii care să își ducă la capăt treburile?

This was intended for those who have eyes to see, ears to hear and brains to reason!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Poveste de la primărie

Următoarea poveste a avut loc într-o primărie rurală. Este irelevant numele localității, pentru că acțiunea poate fi plasată oriunde, la țară, în România. Este în natura prostiei, a ignoranței și a fuduliei să fie universale. Aveam nevoie de o adeverință. O nenorocită de adeverință, de genul celor pe care le eliberam cu zecile, în fiecare zi, la serviciu. Drept urmare, am crezut, în imensa mea naivitate, că nu am decât să mă înființez la un ghișeu de la prmăria la care plătesc taxe, să cer docomentul, să aștept o zi sau două (deh! trebuie că nu doar eu cer adeverințe la primărie, nu?), apoi să merg la data și la ora stabilite pentru a o ridica. Ca să vezi, nu e chiar așa. Adică, până la partea cu înființarea la onor instituție, după docoment! Aveți rădbare să aflați întâmplarea? Hai, că eu am avut răbdare să o trăiesc! Deci, într-o luni mă duc la primăria din sat ca să cer o adeverință cum că pentru terenul cumpărat de la ei s-a plătit impozit. Primesc obișnuita privire de &q

Când ...

... parchezi mașina regulamentar în parcarea goală și vezi 25 de mașini parcate pe aleea de acces și pe trotuar; ... te trezești blocat în parcare de câte un bizon care preferă să facă asta, în loc să parcheze regulamentar, 25 metrii mai încolo; ... stai blocat în trafic ca fiecare doberman să își descarce plodul în fața școlii, pe trecerea de pietoni; ... taximet(r)istul parcat total ampulea îți explică liniștit, cu față de bovină că nu știi regulile de taximetrie; ... te cerți cu tipu' care trece pe țoglă pe trecerea de pietoni și nu înțelege de ce te miri; ... te plimbi prin parc făcând slalom printre căcații de câine; ... te ferești să duci copilul la meci din cauza cercopitecilor care își scot și își bagă de toate; ... vecinul de deasupra nu e în stare să asculte Florin Salam sau Al Jazeera TV la un sonor decent; ... te muți la casă ca să ai aer curat și trebuie să simți în fiecare weekend fumul de la gunoaiele arse de vecinul care nu are habar de existența pubelelor;

Unguri care nu știu română

Timișoara copilăriei mele a fost orașul în care, la fiecare scară de bloc cineva vorbea maghiară, sârbă sau germană. Dacă nu era așa, ceva era în neregulă.... La noi în bloc eram foarte ok - aveam sârbi (de la Zoran am învățat și eu doar "Mamo, daj mi loptu!"), nemți și unguri. De fapt, ultimele două etnii erau combinate într-o singură familie. Îmi aduc aminte că, pe la sfârșitul anilor '90, Cristi, vecinul de la etajul trei, a primit chemarea la oaste. Ultima noapte de libertate a petrecut-o cu noi, de seara până noaptea târziu, pe scările din fața blocului, poștind niște bere la PET. Povesteam de-ale noastre și anticipam care dintre noi va pleca în armată după el. La un moment dat, de la atâta larmă, tanti Vera, vecina unguroaică maritată cu neamț, a coborât la noi supărată că nu se poate odihni: -          Copii, ce e cu zgomot ăsta? -          Ce zgomot, tanti Vera, a comentat unul dintre noi, ascunzându-se după ușă? -          Nu poate să dorm de la zg