Poveste de la primărie

Următoarea poveste a avut loc într-o primărie rurală. Este irelevant numele localității, pentru că acțiunea poate fi plasată oriunde, la țară, în România. Este în natura prostiei, a ignoranței și a fuduliei să fie universale.

Aveam nevoie de o adeverință. O nenorocită de adeverință, de genul celor pe care le eliberam cu zecile, în fiecare zi, la serviciu. Drept urmare, am crezut, în imensa mea naivitate, că nu am decât să mă înființez la un ghișeu de la prmăria la care plătesc taxe, să cer docomentul, să aștept o zi sau două (deh! trebuie că nu doar eu cer adeverințe la primărie, nu?), apoi să merg la data și la ora stabilite pentru a o ridica. Ca să vezi, nu e chiar așa. Adică, până la partea cu înființarea la onor instituție, după docoment! Aveți rădbare să aflați întâmplarea? Hai, că eu am avut răbdare să o trăiesc!

Deci, într-o luni mă duc la primăria din sat ca să cer o adeverință cum că pentru terenul cumpărat de la ei s-a plătit impozit. Primesc obișnuita privire de "Ia mai du-te tu in mă-ta de nesimțit! Cine te crezi tu de ne deranjezi de la ceea ce (nu) făceam!?!", dar și explicația că trebuie să revin miercuri după ea.

În ziua și la ora indicată de preacuvioasa funcționară îmi fac apariția:

- Bună ziua! 

- Mda...

- Am venit după adeverință.

- Care?

- Aia care atestă că primăria a plătit impozit pentru terenul pe care...

- Nu e gata, zice doamna, grăbindu-se să îmi taie elanul.

- Păi azi mi-ați zis să vin, am explicat eu nedumerit.

- Nu e gata, zice inflexibil tovarășa, privindu-mă pe sub ochelari, în timp ce manevra un borcan de zacuscă, un cuțit si o pită.

- De ce? întreb eu tot mai iritat...

- Pentru că nu e poate elibera adeverința.

Între timp, își face apariția o altă divă, mai tânără, dar la fel de deranjată de prezența mea, la ora la care, se pare, plănuiseră să ia masa.

- OK, dar de ce nu se poate?

- Pentru că domnul vice a zis așa, pufni doamna!

- Și domnul vice e azi?

- Nu știu, zise ea, gesticulând a lehamite.

Ca să fiu sincer, în acel moment tot ce îmi doream era să îi explodeze în față borcanul de zacuscă pe care se tot chinuia sa îl desfacă.

Ies din sală, merg la secretariat, întreb de viceprimar, aștept 10 minute (timp îndeajuns să aflu din discuția telefonică a secretarei despre planurile cu privire la deschiderea unei pensiuni, în Bihor, cu bani de la futuții ăia de la Uniunea Europeană), apoi intru în biroul nou amenajat al domnuui vice. După ce îi explic ce vreau, se uită la mine mirat și mă întreabă:

- Sigur ai nevoie de așa ceva?

- Da, răspund, încercând să nu arăt ce gînduri de terorist aveam în cap.

- Bine, hai la doamnele cu adeverințe.

Îl urmez înapoi în biroul în care se  aflau deja patru femei, nu doar două, câte lăsasem eu. Deja terminaseră borcanul de zacuscă, se înfruptau din niste salată de vinete. Pita și cuțitul erau aruncate pe un număr din Libertatea, care o avea pe prima pagină pe Oana Zăvoranu. Nu pot spune dacă era sau nu îmbrăcată din cauza unei farfurioare cu vegeta.

După explicațiile domnului vice, doamna cea prietenoasă se șterge pe gură, se mută la calculator și tastează parola cu o viteza cu care scriu eu în mandarină. Poate o idee mai rapid! Urmează o lungă perioadă de așteptare, în care distina doamnă închide și deschide foldere, fișiere de tot felul și se scarpină a ceafă. Cu ocazia asta am aflat si salariile primarului și vicelui. Cu un oftat prelung, Isoscel (pentru că deja stătusem destul cu ea, am considerat că îi pot da și un nume) deschide un document nou, în Open Office, apoi începe să tasteze, cu aceeași răbdare cu care ardelenii fac pălinca.

- Nu vă supărați, intervin eu mirat, nu aveți un template de adeverință? 

Văzînd că se uită cam mirat la mine, mă explic:

- Un model, tipizat?

Isoscel s-a uitat scărbită la mine, apoi a continuat să tasteze antetul cu adresa și numele insituției. 

După ceva vreme, timp în care tasta backspace a fost intens folosită, mi-a întors monitorul să îmi arate dacă e ok. Spre surprinderea mea, avea doar o greșeală de scriere, așa că am purces la vice, să semneze și să ștampileze țidula. Bineînțeles că, după ce am revenit la Isoscel în birou, a descoperit că nu a înregistrat adeverința în registrul aflat în biroul secretarei, care era amplasat chiar la intrarea în biroul vicelui. Noroc că nu era mare clădirea, că ar fi topit caloriile anterior ingerate. 

La plecare, vrând par gentelman, îi mulțumesc lui Isoscel, care tocmai închidea, fără să salveze modelul de adeverință. 

Și, pentru că Dumnezeul funcționarilor publici trebuie să fi fost ocupat cu zacusca sau cu culesul porumbului, înainte de a părăsi încăperea am auzit cum domnul care tocmai intrase întreba calm, cu glas uniform și neștiind ce îl așteaptă:

- Bună ziua! Am nevoie de o adeverință cum că a fost plătit impozitul pentru terenul cumpărat de la Primărie....

Vorba lui Freddie: "The show must go on!"