Treceți la conținutul principal

Tableta de normalitate


De Crăciun, ai mei prunci au primit cadou de la Moșu' câte o tabletă. Nimic scump, dar ceva la care să poată să se uite la youtube, să joace un joc sau să urmărească un filmuleț. De atunci, mi-a fost dat să aud tot felul de remarci legate de cum tehnologia imi va aliena copii, cum le va distruge copilăria, cum vor uita să joace șotron etc.

Îmi și imaginez următoarele discuții dintre părinți si copii, de-a lungul vremii:
  • Anii '90: Copile, lasă dracu' calculatorul ăla în pace că nu o să te ajute a nimic în viață. (părinții celor aproximativ 120.000 de programatori din România de azi);
  • Anii '80: Iar la televizor? Nu înveți nimic bun de acolo! (părinții copiilor care se uitau la Teleenciclopedia);
  • Anii '70: Radio Europ Libera? Închide-l că ne saltă tovarășii! (părinții celor care au murit la Revoluție);
  • Anii '60: Ce vă trebe vouă concerte! Înapoi la munca patriotică! (părinții celor de la Phoenix).

Putem merge mai adânc în istoria noastră sau a altor popoare. Orice nouă invenție a avut parte de reticență. A ținut de firea oamenilor să învețe a o folosi în propriul interes sau doar ca metodă de îndobitocire. 

Îmi aduc aminte de o poveste legată de George Stephenson și locomotiva lui cu aburi: aflat în fața unei comisii care trebuia să aprobe sau să îngroape invenția lui, a trebuit să răspundă la tot felul de întrebări. La toate a găsit soluții, doar una l-a încurcat. Comisia l-a chiestionat cum are el grijă ca vitele, care pasc pe marginea șinelor de cale ferată, să nu se sperie de zgomot. A fost salvat de asistentul lui, care a specificat că ei au încredere că vitele nu sunt animale proaste, ci destul de deștepte ca să nu se sperie. Invenția care a reușit să apropie și mai mult lumea, să îngroape distantele, a atărnat de un fir de păr, la un moment dat. 

Generațiile care ne vor urma vor fi tot mai dependente de tehnologie. Și asta nu e neapărat un lucru rău. Stă în puterea noastră să le dăm copiilor șansa să fie pregătiți sau să îi îdepărtăm de tehnologie, în speranța (deșartă) că nu vor avea de-a face cu ea.


Post scriptum:

Ca să fie totul înțeles de la sine, am să fac cunoscute și condițiile de utlilizare a tabletelor:
  • există un filtru parental pentru conexiunea de internet;
  • copii au acces la ele după un program, care e diferit pentru zilele de școală și cele de vacanță/weekend;
  • deptul de utilizare poate fi revocat, oricând, dacă ei nu respectă anumite reguli;
  • jocurile sau filmele vizionate nu trebuie sa fie cu violență, sau alte cele, inadecvate vârstei lor.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Povestea CeasuLui.

Timpul trecea și nimănui nu îi păsa. Nimănui, cu excepția   lui . El număra secundele, minutele, orele și așa treceau zilele, săptămânile, lunile, anii!  Numai asta făcea - număra și le arăta altora trecerea asta. Era tot ce știa să facă! Era tot ce iubea să facă! Era tot ce dorea să facă!   Nu ținea minte să i se fi spus data nașterii, deși el se ocupa exact cu asta - să le zică tuturor celor care uită de zile de naștere, de sărbătoare sau alte evenimente ale zilei. Să tot fi avut 10 ani când urcase în autobuz cu ortacii.  Era vara lui '70. Căldură mare. Amplificată de zece ori în rata plină de mineri. Veneau de la lucru, obosiți, căniți, mândrii.  In cel de-al doilea rând al mașinii care plecase de la Motru, chiar în fața   lui , erau doi bărbați vânjoși. Unul dintre el mușca cu poftă dintr-o pâine, în timp ce celălalt explica de zor: - Nu am de unde! Nu am! Dacă aș avea, nu crezi că ți-aș da? Dar nu am! Nu am și pace! - Mda, răspunse o...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Poveste de la primărie

Următoarea poveste a avut loc într-o primărie rurală. Este irelevant numele localității, pentru că acțiunea poate fi plasată oriunde, la țară, în România. Este în natura prostiei, a ignoranței și a fuduliei să fie universale. Aveam nevoie de o adeverință. O nenorocită de adeverință, de genul celor pe care le eliberam cu zecile, în fiecare zi, la serviciu. Drept urmare, am crezut, în imensa mea naivitate, că nu am decât să mă înființez la un ghișeu de la prmăria la care plătesc taxe, să cer docomentul, să aștept o zi sau două (deh! trebuie că nu doar eu cer adeverințe la primărie, nu?), apoi să merg la data și la ora stabilite pentru a o ridica. Ca să vezi, nu e chiar așa. Adică, până la partea cu înființarea la onor instituție, după docoment! Aveți rădbare să aflați întâmplarea? Hai, că eu am avut răbdare să o trăiesc! Deci, într-o luni mă duc la primăria din sat ca să cer o adeverință cum că pentru terenul cumpărat de la ei s-a plătit impozit. Primesc obișnuita privire de ...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Fățărnicisme

Am tot căutat știrea prin arhive. Recunosc că nu așa temeinic încât să o și găsesc. Oricum, spre fericirea mea, nu am fost singurul care a observat ridicolul, mizeria si nimicnicia din acel gest . Ovidiu Ioanițoaia, cel despre care Călin Mateș  spunea în facultate că e "omul ăsta o să moară în direct, la Procesul Etapei, în timp ce fumează și argumentează un off-side pe care nici arbitrul nu l-a văzut", a remarcat și el situația și a detaliat-o . În esență, pentru cei care nu au răbdare să citească sursele, nea Gigi, din celula lui, om mărinimos find, a decis să plătească tratamentul de recuperarea și cazarea în București pentru cel care a fost jucătorul Stelei timp de 4 ani, Până aici nimic ciudat - patronul își ajută fostul jucător care l-a ajutat, la timpul lui, să adune milioane de prin calificări în Europa, din transferul la Utrecht și l-a pus de câteva ori pe prima pagină a ziarelor. Iar Bichonul, greu încercat de soartă, nu are de ce să refuze cei 10.000 de euro. ...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe