Am moștenit de la părinți o precauție exagerată la hoți. M-a marcat când i s-a furat tatălui meu banii de salariu, chiar de ziua mea. Mi-a luat, totuși cadou. Cel mai important pe care l-am primit vreodată.
Asta m-a ajutat, peste ani. Era 2004, vara târziu, în firobuz. Mă apropiam de stația de la sensul giratoriu din Calea Șagului cu Reșiței. Aveam ghiozdanul în spate, portofelul in buzunarul blugilor si biletul în mână. Cum abia ce terminasem de vorbit la telefon, l-am plasat în buzunatul din fața gecii de blugi. Nu obișnuiam și nu obișnuiesc asta, tocmai pentru că nu e un loc sigur. Atunci aveam nevoie să validez biletul rapid.
Încă de când urcasem remarcasem o moacă mai suspectă. Posibil să fi trăit și voi senzația: ăsta e șuț, ăla controlor. Ce mi-a atras atenția era faptul că scana tot firobuzul și mă remarcase exact când pusesem telefonul în buzunar.
În fine, am coborât în stați și am mers la alimentara de unde e Unicredit acum, să cumpăr o apă minerală și altele necesare unui drum cu trenul, pe ca urma să îl fac.
"Moaca suspectă" mă urmase, așa că eram atent la tot ce se întâmpla.
Am intrat în alimentară, am stat la rând și, când am ajuns, am dat "comanda". Lângă mine era o babă care se uita tot mai mirată înspre direcția unde mă aflam. Am observat asta. În plus, vânzătoarea se uita mirat. Am remarcat în vitrina din fața mea cum "moaca" era cu mâna în buzunarul unde aveam mobilul.
Off topic: nu înțeleg de ce nu mi-au atras atenția cele două muieri, dar poate fi explicabil prin frica de a nu fi caftite de hoț.
L-am prins de mână, i-am sucit-o, însă el ju schița vreun gest. Așa că l-am lăsat, mormăind ceva despre cele două care se uitau ca văcuțele la eveniment. În timp ce ieșeam, l-am auzit cum cerea și plătea un cârnat.
Am plecat înspre Calea Șagului, dar tipul m-a ajuns după un minut, mi-a pus o mână pe umăr și, printre plescăiturile cu care savura bucata de cârnat, mi-a spus:
- Ești tare, frate! Felicitări! Ești primul care mă prinde...
Apoi a plecat, sub privirile bovine și confuze ale mele.
Revenind la prezent, acum, când tot mai multe cazuri de violuri la adresa bugetului sunt pedepsite de justiție, încerc să mi-i închipui pe alde Gigi, Iancu sau SRS, uitându-se în ochii procurorilor și spunând:
- Ești o hahaleră! Dar m-ai prins pe cinstite. Chapeau bas!
Apoi îmi revin...
Nici hoții nu mai sunt ce au fost!
Următoarea poveste a avut loc într-o primărie rurală. Este irelevant numele localității, pentru că acțiunea poate fi plasată oriunde, la țară, în România. Este în natura prostiei, a ignoranței și a fuduliei să fie universale. Aveam nevoie de o adeverință. O nenorocită de adeverință, de genul celor pe care le eliberam cu zecile, în fiecare zi, la serviciu. Drept urmare, am crezut, în imensa mea naivitate, că nu am decât să mă înființez la un ghișeu de la prmăria la care plătesc taxe, să cer docomentul, să aștept o zi sau două (deh! trebuie că nu doar eu cer adeverințe la primărie, nu?), apoi să merg la data și la ora stabilite pentru a o ridica. Ca să vezi, nu e chiar așa. Adică, până la partea cu înființarea la onor instituție, după docoment! Aveți rădbare să aflați întâmplarea? Hai, că eu am avut răbdare să o trăiesc! Deci, într-o luni mă duc la primăria din sat ca să cer o adeverință cum că pentru terenul cumpărat de la ei s-a plătit impozit. Primesc obișnuita privire de ...
Comentarii
Trimiteți un comentariu