O chema Ana. Un nume simplu. La vremea aceea, avea 22 de ani. Era cu fix 2 ani și 1 lună mai mare decât mine. Fusese studentă la psiho, prin Craiova, apoi se mutase după prieten prin Sibiu. Începuse altă facultate, dar, prin 2002 se nimerise prin Timișoara. Tot după un bărbat. Schimbase obiceiul cu facultatea - de data asta alese să continue studiile de psihologie, nu mai începuse ceva nou.
O cunoscusem în fabrica unde alesesem să lucrez pe perioada vacanței de după primul an de facultate. Lucra lângă mine, dar nu o observasem până atunci. Era una din multele fete roșcate (nu știu de ce era moda cu culoarea aceea!) care lucrau pe lângă mine. Erau aproape toate zgomotoase, împrăștiate și cam stridente. Într-una dintre zile m-am uitat mai atent spre grupul lor. Una ieșea în evidență - era brunetă (iar eu aveam slăbiciune pentru fetele cu părul ca tăciunele) și mai discretă decât celelalte.
Nu am fost mult timp împreună. Poate pentru că eram eu prea cuminte, poate pentru că era ea prea nărăvașă... Cert e că a preferat să se întoarcă la fostul, nu înainte de a mai trece prin catastif câțiva dintre colegi.
Peste ani, nu pot spune că mi-a rămas ceva ca amintire de la Ana. Doar un lucru mi-l aduc aminte și azi: privrea ei goală, tristă și deprimată, când treceau copii pe lângă ea. Avea și o poveste despre asta: cu vreo doi ani înainte să o cunosc eu, făcuse un avort. Unul dintre bărbații din viața ei i-a dat impresia că ar putea fi cel ales. A ales dragostea fără protecție. Nu mă refer doar la sex. S-a dedicat lui trup și suflet. Apoi a lăsat-o. A lăsat-o întâi însărcinată. Apoi a lăsat-o baltă. Ca să uite, ca să nu mai sufere, ca să se simtă mai bine, sau poate, din toate motivele astea, a ales să facă chiuretaj.
După trei ani de la eveniment, se tot întreba dacă a făcut ceea ce trebuie sau dacă a greșit. Cât timp am cunoscut-o nu reușise să găsească răspuns. Mi-a mărtirisit că tot ce i-a rămas după tot episodul acela era privirea goală pe care o afișa când vedea copii pe lângă ea. Și o senzație de gol.
Probabil că Anei i-a trecut acea durere și a reușit să își croiască o viață nouă. Probabil că acel bărbat din viața ei a continuat să trăiască fără să știe ce a reușit să-i facă unei fete de 19 ani...
Acum ceva vreme am citit un articol care descria părerea Papei Francisc despre avort și despre eutanasiere. Cum subiectul a devenit tot mai dscutat, o dată cu legalizarea căsătoriilor homosexuale în SUA, am continuat să urmăresc părerile Papei despre avort. Am văzut că a decis să ierte femeile care făcuseră acest păcat (link), deși continua să blameze fapta lor. În tot acest timp, nu am găsit nicio referire la vreun centru de consilere al Bisericii, fie ea catolică sau ortodoxă, pentru femeile abuzate (apropo, 28% din cetățenii de sex masculin - nu pot fi numiți bărbați - din Africa de Sud declară ca au violat cel puțin o femeie) sau pentru consilierea tinerilor cu privire la sexul neprotejat. Nu am auzit ca Prea Fericitul Ctitor de Catedrală a Neamului - Daniel de la B.O.R. - să o împărtășească pe nefericita batjocorita de cele 7 brute din Vaslui.
Voi, cei care blamați femeile care fac acest păcat capital, de căte ori v-ați interesat ce s-a întâmplat cu femeia cu care ați făcut sex neprotejat? Căte femei violate ați tinut de mână? De câte ori ați dus la joacă un copil părăsit de o mamă de 15 ani într-un centru de plasament? Câte pietre ați aruncat în fetele care v-au respectat părerea și nu au avortat. Deși rămăseseră însărcinate la vârsta la care voi sărbătoreați poza de buletin? În câte sate sau școli ați mers să explicați de ce trebuie folosită o metodă de contracepție?
E ușor să pui poze cu citate înălțătoare pe rețelele de socializare. E și mai facil să propovăduiești condamnarea chiuretajului din balconul din Piața San Marco sau de la amvonul vreunei catedrale. E infinit mai simplu decât să accepți că asta te face pe tine să dormi mai liniștit noptea, dar nu va schimba deloc lumea.
Voi, ăștia care nu acceptați să vă murdăriți mâinile decât virtual, voi care nu vreți să schimbați lumea decât din scaunul de a birou, voi credincioșii habotnici, veniți de luați lumină în suflet, înainte de a blama o ființă care poate fi nevinovată.
Nu susțin avortul fără motiv, dar sunt de părere că femeile trebuie lăsate să decidă singure dacă vor sau nu să continue sarcina. De cele mai multe ori, ele rămân oricum cu sechele în suflet, fără a mai fi nevoie de presiunea suplimentară a ideii de păcat sau de blamarea lor de societate.
Disclaimer: Întâmplările și personajele de mai sus sunt rodul imaginației proprii. Sau, poate că nu...
Comentarii
Trimiteți un comentariu