Treceți la conținutul principal

Adevăruri incomode

Antescriptum: Articolul de mai jos nu este despre Maria Olaru, Mariana Bitang sau Octavian Belu. Este despre un anume tipar bine împământenit în conștiința poporului român. Noi suntem copiii bătuți ai României (cum scrie Tolontan), dar, în același timp, suntem călăii care aplică aceste corecții fizice...


Astăzi, în cadrul Bookfest, Maria Olaru, fostă gimnastă, campionă mondială și olimpică, și-a lansat cartea Prețul aurului. Sinceritate incomodă. Este poveste vieții de gimnastă, povestită așa cum a crezut ea de cuviință. 

Pasajele publicate în presă arată o experiență cumplită trăită de un copil - cu bătăi, injurii și o lipsă crasă de umanitate. Toate protejate de sistem si ascunse după strălucirea de aur a medaliilor. 
Poveștile Mariei au fost primite diferit în presă și de către public. Cristian Tudor Popescu spunea la Digi24 că nu a dorit să scrie prefața cărții pentru că nu crede în aceste adevăruri incomode. Tocmai pentru că, spunea el, incomode ar fi fost dacă ar fi fost mărturisite la timpul lor, adică în momentul în care le--a trăit. Cătălin Tolontan scria pe blog că este o carte necesară și insuportabilă. Tot el, postează și un e-mail trimis de Maria Olaru antrenorilor ei, la doi ani după ce s-a lăsat de gimnastică - un mesaj laudativ pentru Mariana Bitang si Octavian Belu. 

În cultura poporului român, o palmă dată la timpul ei e mai importantă decât o încurajare. La noi, bătaia e ruptă din rai, iar acolo unde mama lovește, carnea crește. De secole bune justificăm bătaia prin tot felul de vorbe. Că la vorbe suntem campioni olimpici!

Dar să revenim la carte. Ce e mai șocant la ea? Faptul că unii dintre noi bănuiam, dar am inchis ochii de dragul medaliilor care ne făceau să ne umflăm în pene? Sau că alții știau despre bătăi, dar nu au zis nimic, pentru a nu strica sistemul? Sau, oare, faptul că majoritatea dintre noi aasistam la cel puțin un eveniment asemănător cu cele descrise de Maria, dar a preferat să întoarcă privirea, justificându-se că nu e treaba lui sau că știe mai bine tatăl acela de ce își altoiește pruncul.

În toată această tevatură, mă lovesc (sic!) câteva întrebări:

- de ce Belu și Bitang nu neagă afirmațiile Mariei, ci doar mută atenția de la scandal?
- de ce nu au plecat să antreneze în alte țări, cum amenințau de câte ori nu le convenea salariul?
- de Prefericitul a girat adunarea celor 3 milioane de semnături pentru modificarea Constituției astfel încât să se interzică posibilitatea căsătoriei celor de același sex, dar nu a ridicat niciun deget de pe patrafir pentru a apăra copii Domnului și pentru a denunța astfel de comportamente (pentru cunoscători, dar și pentru IPS Daniel, în caz că a uitat, vă rog să conspectați Marcu 10:14, sau să contabilizați cele peste 600 de menționări ale cuvântului copil din Biblie, sau măcar în Efeseni)?
- de ce Elisabeta Lipă încă este ministresă a Tineretului (sic!) și Sportului, când singura ei reacție a fost să o condamne pe Maria Olaru că alungă copiii de la gimnastică. Pardon! A mai avut o reacție - a spus că ea nu ar fi spus nimic dacă ar fi fost bătut, pentru că așa a ajuns campioană olimpică....

Deși nu implică bătaia, episodul cel mai frapant pentru mine este cel în care, înainte de una din finalele de la Campionatele Mondiale de la Tianjin, "doamna Mariana" îi aduce la cunoștință Mariei că mama acesteia a fost găsită beată de presa care vroia să îi ia un interviu. Ca și antrenor, mai ales în cazul celor care lucrează cu copii, ai nevoie de mult tact si de cunoștințe de psihologie și pedagogie. Cum să alegi să frângi aripile unui sportiv (pentru ca Maria a ratat acea finală) înaintea unui asttfel de eveniment? Ce poate fi mai frumos pentru un antrenor decât să își vadă sportivul cât mai sus pe podium? 

În loc de încheiere, vă mai rețin atenția cu doua cifre. Conform dicționarului de sinonime, limba română are peste o sută (100!!!) de sinonime penttru cuvântul bătaie. Pentru muncă avem fix opt (aici fiind incluse și cele patru care au sens negativ). Oare în limba celor de la Barnevernet, cum stă treaba!?!

PS: Sunt de acord cu CTP - mărturisirile ar fi fost cu adevărat incomode dacă ar fi fost rostite la timpul lor. Ar trebui, însă, să avem în vedere faptul că Maria era copil la acea vreme și că avea în jur doar persoane care acopereau comportamentul antrenorilor. Drept dovadă. chiar și acum, deși nimeni nu dezminte oficial și cu tărie fapte descrise, nimeni dintre cei din sistem nu o apără. 

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Povestea CeasuLui.

Timpul trecea și nimănui nu îi păsa. Nimănui, cu excepția   lui . El număra secundele, minutele, orele și așa treceau zilele, săptămânile, lunile, anii!  Numai asta făcea - număra și le arăta altora trecerea asta. Era tot ce știa să facă! Era tot ce iubea să facă! Era tot ce dorea să facă!   Nu ținea minte să i se fi spus data nașterii, deși el se ocupa exact cu asta - să le zică tuturor celor care uită de zile de naștere, de sărbătoare sau alte evenimente ale zilei. Să tot fi avut 10 ani când urcase în autobuz cu ortacii.  Era vara lui '70. Căldură mare. Amplificată de zece ori în rata plină de mineri. Veneau de la lucru, obosiți, căniți, mândrii.  In cel de-al doilea rând al mașinii care plecase de la Motru, chiar în fața   lui , erau doi bărbați vânjoși. Unul dintre el mușca cu poftă dintr-o pâine, în timp ce celălalt explica de zor: - Nu am de unde! Nu am! Dacă aș avea, nu crezi că ți-aș da? Dar nu am! Nu am și pace! - Mda, răspunse o...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Poveste de la primărie

Următoarea poveste a avut loc într-o primărie rurală. Este irelevant numele localității, pentru că acțiunea poate fi plasată oriunde, la țară, în România. Este în natura prostiei, a ignoranței și a fuduliei să fie universale. Aveam nevoie de o adeverință. O nenorocită de adeverință, de genul celor pe care le eliberam cu zecile, în fiecare zi, la serviciu. Drept urmare, am crezut, în imensa mea naivitate, că nu am decât să mă înființez la un ghișeu de la prmăria la care plătesc taxe, să cer docomentul, să aștept o zi sau două (deh! trebuie că nu doar eu cer adeverințe la primărie, nu?), apoi să merg la data și la ora stabilite pentru a o ridica. Ca să vezi, nu e chiar așa. Adică, până la partea cu înființarea la onor instituție, după docoment! Aveți rădbare să aflați întâmplarea? Hai, că eu am avut răbdare să o trăiesc! Deci, într-o luni mă duc la primăria din sat ca să cer o adeverință cum că pentru terenul cumpărat de la ei s-a plătit impozit. Primesc obișnuita privire de ...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Fățărnicisme

Am tot căutat știrea prin arhive. Recunosc că nu așa temeinic încât să o și găsesc. Oricum, spre fericirea mea, nu am fost singurul care a observat ridicolul, mizeria si nimicnicia din acel gest . Ovidiu Ioanițoaia, cel despre care Călin Mateș  spunea în facultate că e "omul ăsta o să moară în direct, la Procesul Etapei, în timp ce fumează și argumentează un off-side pe care nici arbitrul nu l-a văzut", a remarcat și el situația și a detaliat-o . În esență, pentru cei care nu au răbdare să citească sursele, nea Gigi, din celula lui, om mărinimos find, a decis să plătească tratamentul de recuperarea și cazarea în București pentru cel care a fost jucătorul Stelei timp de 4 ani, Până aici nimic ciudat - patronul își ajută fostul jucător care l-a ajutat, la timpul lui, să adune milioane de prin calificări în Europa, din transferul la Utrecht și l-a pus de câteva ori pe prima pagină a ziarelor. Iar Bichonul, greu încercat de soartă, nu are de ce să refuze cei 10.000 de euro. ...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe