Treceți la conținutul principal

#colectivul meu: Scrisoare către victime și familiile lor

Îmi cer scuze pentru că, în 1 noiembrie, am tot schimbat canalele TV, în speranța că voi auzi și altceva decât un incendiu într-o capitală tot mai îndepărtată de mine. Abia peste câteva zile am reușit să realizez ce reprezintă #colectiv pentru mine. A trebuit sa ma uit în ochii copiilor mei, să le spun despre ce se tot vorbește la știri, ca să pot vedea că și lor le place rockul și ar putea oricând să meargă la un concert într-un sicriu spoit ca și club. 
Îmi cer scuze pentru că nu am realizat mai devreme că șpaga dată la medici mă va scăpa pe mine de stat la coadă, dar va ucide 64 de tineri care vor avea sutele de lei lipite de flamă de pielea lor. Nu am realizat că dacă parchez pe zona hașurată de la intrarea în școala fiică-mii, aș putea bloca ambulanța sau mașina de pompieri care ar putea salva viața elevilor la un posibil incendiu. Vedem o chestie normală să fac o "românească" în dreptul studioului de dans unde îmi lăsam copiii, că doar nu era să merg încă 50 de metri și să stau la coadă, în trafic. Nu mă deranja să rezolv direct, cu polițistul, o eventuală amendă, iar bonul fiscal de la magazin era doar maculatură pentru mine. Despre tragerea la răspunde a politicienilor nici nu vorbesc. La ce să îmi răcesc gura cu primarul sau prefectul? Oricum nu mă ascultă ei pe mine!
Acum realizez că toate astea v-au ucis sau v-au mutilat pe viață. Nepăsarea mea a devenit mormantul comun unde v-am întins pe toți. Și v-am îngropat în neputința de mai schimba ceva...
M-am ascuns după patronii clubului, după pompieri și ambulanțieri, după artificieri, după miniștrii, secretari de stat și primari. Dar păcatul originar îmi aparține. E momentul să cad în genunchi în fața tuturor celor pe care i-am acuzat și, asemeni lui Marcus Aurelius, în Gladiatorul, să recunosc că nereușitele lor ca administratori reprezintă eșecul meu ca și cetățean. 


Am ales calea schimbării de atunci. Iar pentru asta, tot vouă, copiilor, fraților sau partenerilor voștri trebuie să vă mulțumesc. Recunosc că e al dracului de greu să parchez doar regulamentar, să stau la coadă pentru amenzi și să fiu tratat ca orice bolnav, pe culoarele infecte ale spitalelor. Însă doar așa pot să le arăt copiilor mei, că ei au puterea să schimbe viitorul.
Sper să puteți să îmi iertați greșelile și, mai ales, sper să vă fie mai bine, celor care ați ars atât de repede candela vieții. 

Semnat,
Cristi 


PS: Dacă vreți să vă amintiți de ei, cei 64 de îngeri ai schimbări sunt prezentați aici.




Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Povestea CeasuLui.

Timpul trecea și nimănui nu îi păsa. Nimănui, cu excepția   lui . El număra secundele, minutele, orele și așa treceau zilele, săptămânile, lunile, anii!  Numai asta făcea - număra și le arăta altora trecerea asta. Era tot ce știa să facă! Era tot ce iubea să facă! Era tot ce dorea să facă!   Nu ținea minte să i se fi spus data nașterii, deși el se ocupa exact cu asta - să le zică tuturor celor care uită de zile de naștere, de sărbătoare sau alte evenimente ale zilei. Să tot fi avut 10 ani când urcase în autobuz cu ortacii.  Era vara lui '70. Căldură mare. Amplificată de zece ori în rata plină de mineri. Veneau de la lucru, obosiți, căniți, mândrii.  In cel de-al doilea rând al mașinii care plecase de la Motru, chiar în fața   lui , erau doi bărbați vânjoși. Unul dintre el mușca cu poftă dintr-o pâine, în timp ce celălalt explica de zor: - Nu am de unde! Nu am! Dacă aș avea, nu crezi că ți-aș da? Dar nu am! Nu am și pace! - Mda, răspunse o...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Poveste de la primărie

Următoarea poveste a avut loc într-o primărie rurală. Este irelevant numele localității, pentru că acțiunea poate fi plasată oriunde, la țară, în România. Este în natura prostiei, a ignoranței și a fuduliei să fie universale. Aveam nevoie de o adeverință. O nenorocită de adeverință, de genul celor pe care le eliberam cu zecile, în fiecare zi, la serviciu. Drept urmare, am crezut, în imensa mea naivitate, că nu am decât să mă înființez la un ghișeu de la prmăria la care plătesc taxe, să cer docomentul, să aștept o zi sau două (deh! trebuie că nu doar eu cer adeverințe la primărie, nu?), apoi să merg la data și la ora stabilite pentru a o ridica. Ca să vezi, nu e chiar așa. Adică, până la partea cu înființarea la onor instituție, după docoment! Aveți rădbare să aflați întâmplarea? Hai, că eu am avut răbdare să o trăiesc! Deci, într-o luni mă duc la primăria din sat ca să cer o adeverință cum că pentru terenul cumpărat de la ei s-a plătit impozit. Primesc obișnuita privire de ...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Fățărnicisme

Am tot căutat știrea prin arhive. Recunosc că nu așa temeinic încât să o și găsesc. Oricum, spre fericirea mea, nu am fost singurul care a observat ridicolul, mizeria si nimicnicia din acel gest . Ovidiu Ioanițoaia, cel despre care Călin Mateș  spunea în facultate că e "omul ăsta o să moară în direct, la Procesul Etapei, în timp ce fumează și argumentează un off-side pe care nici arbitrul nu l-a văzut", a remarcat și el situația și a detaliat-o . În esență, pentru cei care nu au răbdare să citească sursele, nea Gigi, din celula lui, om mărinimos find, a decis să plătească tratamentul de recuperarea și cazarea în București pentru cel care a fost jucătorul Stelei timp de 4 ani, Până aici nimic ciudat - patronul își ajută fostul jucător care l-a ajutat, la timpul lui, să adune milioane de prin calificări în Europa, din transferul la Utrecht și l-a pus de câteva ori pe prima pagină a ziarelor. Iar Bichonul, greu încercat de soartă, nu are de ce să refuze cei 10.000 de euro. ...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe