Pe vremea comunismului se vota. În masă și manevrat politic. Dar cam toți ieșeau la secțiile organizate în școli sau cămine culturale. Tata obișnuia să mă ia cu el la vot. Intrăm în cabină cu el și, la final, nu era onoare mai mare pentru mine decât momentul în care îmi dădea mie foile să le introduc în urnă.
Chestia asta a continuat și după Revoluție. Doar că, tata a adăugat o expresie în vocabularul lui, când era întrebat cu cine a votat. Si acum mă urmăresc cuvintele lui:
- Am votat pentru copiii mei. Nu mai am speranțe pentru noi...
Peste ani, am ajuns să merg eu cu copii mei la vot. Dar mi-am jurat să nu ajung să rostesc și eu acel blestem resemnat.
Azi e iar zi de alegeri. Am votat deja cu gândul de mai sus în minte.
Mergi și tu la vot. Pentru tine! Sau, dacă ești din generația părinților mei, votează pentru copiii sau nepoții tăi. Dar nu lăsa pe altul să aleagă pentru tine sau pentru ai tăi!
Antescriptum: Articolul de mai jos nu este despre Maria Olaru, Mariana Bitang sau Octavian Belu. Este despre un anume tipar bine împământenit în conștiința poporului român. Noi suntem copiii bătuți ai României (cum scrie Tolontan), dar, în același timp, suntem călăii care aplică aceste corecții fizice... Astăzi, în cadrul Bookfest, Maria Olaru, fostă gimnastă, campionă mondială și olimpică, și-a lansat cartea Prețul aurului. Sinceritate incomodă . Este poveste vieții de gimnastă, povestită așa cum a crezut ea de cuviință. Pasajele publicate în presă arată o experiență cumplită trăită de un copil - cu bătăi, injurii și o lipsă crasă de umanitate. Toate protejate de sistem si ascunse după strălucirea de aur a medaliilor. Poveștile Mariei au fost primite diferit în presă și de către public. Cristian Tudor Popescu spunea la Digi24 că nu a dorit să scrie prefața cărții pentru că nu crede în aceste adevăruri incomode. Tocmai pentru că, spunea el, incomode ar fi...
Comentarii
Trimiteți un comentariu