Pe vremea comunismului se vota. În masă și manevrat politic. Dar cam toți ieșeau la secțiile organizate în școli sau cămine culturale. Tata obișnuia să mă ia cu el la vot. Intrăm în cabină cu el și, la final, nu era onoare mai mare pentru mine decât momentul în care îmi dădea mie foile să le introduc în urnă.
Chestia asta a continuat și după Revoluție. Doar că, tata a adăugat o expresie în vocabularul lui, când era întrebat cu cine a votat. Si acum mă urmăresc cuvintele lui:
- Am votat pentru copiii mei. Nu mai am speranțe pentru noi...
Peste ani, am ajuns să merg eu cu copii mei la vot. Dar mi-am jurat să nu ajung să rostesc și eu acel blestem resemnat.
Azi e iar zi de alegeri. Am votat deja cu gândul de mai sus în minte.
Mergi și tu la vot. Pentru tine! Sau, dacă ești din generația părinților mei, votează pentru copiii sau nepoții tăi. Dar nu lăsa pe altul să aleagă pentru tine sau pentru ai tăi!
Timpul trecea și nimănui nu îi păsa. Nimănui, cu excepția lui . El număra secundele, minutele, orele și așa treceau zilele, săptămânile, lunile, anii! Numai asta făcea - număra și le arăta altora trecerea asta. Era tot ce știa să facă! Era tot ce iubea să facă! Era tot ce dorea să facă! Nu ținea minte să i se fi spus data nașterii, deși el se ocupa exact cu asta - să le zică tuturor celor care uită de zile de naștere, de sărbătoare sau alte evenimente ale zilei. Să tot fi avut 10 ani când urcase în autobuz cu ortacii. Era vara lui '70. Căldură mare. Amplificată de zece ori în rata plină de mineri. Veneau de la lucru, obosiți, căniți, mândrii. In cel de-al doilea rând al mașinii care plecase de la Motru, chiar în fața lui , erau doi bărbați vânjoși. Unul dintre el mușca cu poftă dintr-o pâine, în timp ce celălalt explica de zor: - Nu am de unde! Nu am! Dacă aș avea, nu crezi că ți-aș da? Dar nu am! Nu am și pace! - Mda, răspunse o...
Comentarii
Trimiteți un comentariu