Pe vremea comunismului se vota. În masă și manevrat politic. Dar cam toți ieșeau la secțiile organizate în școli sau cămine culturale. Tata obișnuia să mă ia cu el la vot. Intrăm în cabină cu el și, la final, nu era onoare mai mare pentru mine decât momentul în care îmi dădea mie foile să le introduc în urnă.
Chestia asta a continuat și după Revoluție. Doar că, tata a adăugat o expresie în vocabularul lui, când era întrebat cu cine a votat. Si acum mă urmăresc cuvintele lui:
- Am votat pentru copiii mei. Nu mai am speranțe pentru noi...
Peste ani, am ajuns să merg eu cu copii mei la vot. Dar mi-am jurat să nu ajung să rostesc și eu acel blestem resemnat.
Azi e iar zi de alegeri. Am votat deja cu gândul de mai sus în minte.
Mergi și tu la vot. Pentru tine! Sau, dacă ești din generația părinților mei, votează pentru copiii sau nepoții tăi. Dar nu lăsa pe altul să aleagă pentru tine sau pentru ai tăi!
Următoarea poveste a avut loc într-o primărie rurală. Este irelevant numele localității, pentru că acțiunea poate fi plasată oriunde, la țară, în România. Este în natura prostiei, a ignoranței și a fuduliei să fie universale. Aveam nevoie de o adeverință. O nenorocită de adeverință, de genul celor pe care le eliberam cu zecile, în fiecare zi, la serviciu. Drept urmare, am crezut, în imensa mea naivitate, că nu am decât să mă înființez la un ghișeu de la prmăria la care plătesc taxe, să cer docomentul, să aștept o zi sau două (deh! trebuie că nu doar eu cer adeverințe la primărie, nu?), apoi să merg la data și la ora stabilite pentru a o ridica. Ca să vezi, nu e chiar așa. Adică, până la partea cu înființarea la onor instituție, după docoment! Aveți rădbare să aflați întâmplarea? Hai, că eu am avut răbdare să o trăiesc! Deci, într-o luni mă duc la primăria din sat ca să cer o adeverință cum că pentru terenul cumpărat de la ei s-a plătit impozit. Primesc obișnuita privire de ...
Comentarii
Trimiteți un comentariu